miercuri, 9 decembrie 2015

Campania „Moş Crăciun promovează sănătatea”

Campania „Moş Crăciun promovează sănătatea” din cadrul proiectului educativ „Lanţul mânuţelor fericite”, se îndreaptă în anul de graţie 2015 către persoanele vârstnice, cu ajutorul voluntarilor inimoşi. Copiii, mai mari sau mai mici, voluntari, sunt energia proiectului. Ei îi ajută pe vârstnici să uite de povara singurătăţii şi le oferă prietenie, dinamism şi speranţă. Mai mult, ei sunt cei care s-au gândit care sunt darurile potrivite pentru sănătatea  vârstnicilor.
Aşadar, în complicitate cu Moș Crăciun şi cu partenerii săi, spiriduși de încredere, vor aduce magia sărbătorilor  în Centrul pentru Persoane Vârstnice din Constanța. Au pregătit "surprize sănătoase din cămara bunicii" pentru aceşti bunici foarte speciali. De asemenea, îl vor ajuta pe Moș Crăciun să împartă daruri, în timp ce spiridușii vor susține un minunat program artistic conceput din suflete generoase pentru rezidenţii Centrului pentru Persoane Vârstnice din Constanța, MARŢI – 15 decembrie 2015, orele 09.30-11.00.
Nu în ultimul rând, activitatea de voluntariat la domiciliul vârstnicilor în risc de izolare socială, singurătate şi sărăcie, va continua să se desfășoare în zilele premergătoare sărbătoririi Naşterii Domnului, în municipiu şi în judeţ.
Îi invităm să ni se alăture în acest demers pe toţi cei care apreciază valoarea şi experienţa de viaţă a vârstnicilor, pe toţi cei care vor să  dăruiască şi să primească lumină, iubire şi căldură sufletească. Sunt cele trei centre resursă: Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 53, Şcoala Gimnazială Nr. 38 „Dimitrie Cantemir” şi Colegiul Tehnic de Marină „Alexandru Ioan Cuza” care susţin realizarea colectei (fructe, dulciuri sănătoase, etc) în perioada 7 decembrie - 11 decembrie 2015.
 Donaţiile se pot face în contul ALR: RO34CECECT0130RON0922581
   
            Vă mulţumim!
Echipa de proiect „Lanţul mânuţelor fericite”
Gânduri bune şi fapte cu sens pentru noi şi copiii noştri!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu